Sfantul Maslu de obste

Parohia Sfantul Nicolae Brosteni va invita luni, 7 August 2017, incepand cu orele 18:00, la una dintre cele mai importante slujbe din viata oricarui crestin - Taina Sfantului Maslu de obste.

 

Cum bine stiti, incepand cu anul 2015, credinciosii din sectorul 1 al Capitalei au particiat in prima zi de luni din fiecare luna, la Taina Sfantului Maslu de obste savarsita, prin rotatie, la 7 dintre parohiile din cadrul protopopiatului de sector.

Intre timp, numarul credinciosilor care au dorit sa se alature acestei frumoase initiative a crescut, astfel incat Taina Sfantului Maslu de obste se savarseste in prezent, pe rand, in 9 parohii din diferite sectoare ale Capitalei.

In aceasta luna este randul parohiei noastre de a chema oamenii la comuniune in rugaciune stiind ca Sfantul Maslu este Taina care, prin rugaciunile preotilor, prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit si prin credinta statornica a crestinilor, implineste lucrarea tamaduitoare a lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor si al trupurilor, care ne trimite tuturor harul vindecarii bolilor trupesti si sufletesti.

Asadar va asteptam incepand cu orele 18:00, sa ne unim in rugaciune si sa-L slavim pe Bunul Dumnezeu pentru toate Darurile Sale.